Să nu te doară tristețea!

Să nu te doară tristețea!

Ascultă-mi vocea!

Nu-i așa că recunoști 

oftatul acesta dintre 

cuvinte?

Nu-i așa că din glasul meu,

încă, mai zboară spre tine,

fierbinte,

dorința-ngropată, adânc, 

în sufletul tău?

Să nu te doară tristețea!

Să nu te doară -

Și nici urma, pasului meu,

imprimată în țărâna

pe care tocmai, acum,

se odihnește o frunză.

Să-ți amintești de mine,

ca și de o primăvară 

rămasă, în toamna ta.

Să nu te doară tristețea!

(Ea face parte din mine)

Și nici gândul că voi pleca,

Doar, din când în când, moartea.

Moartea celor două mâini (înțepenite, parcă, pe marmura timpului)

care, odată, îți pansau rănile.

Rănile de ieri, de azi

și de mâine...

Să nu te doară tristețea, 

Privește-o ca pe o petală

căzută, 

din trandafirul iubirii,

Peste sufletul tău!

letiţia adela

Septembrie 2017

Rădăcini uscate/ Versuri: Steluța Crăciun

Rădăcini uscate
Steluța Crăciun

Amar se nalță tufe de pelin,
pustiu aleargă vântul prin tot satul,
uitat un  greier țârâie străin
la talpa casei, așteptând veleatul.

Și parcă timpul tău s-a-mpiedicat
în ierni la geamuri inflorind petale
și-auzi un zgomot blând și sacadat
cum se zbăteau, fir năvădind, vatale.

Pământu-așterne căi pierdute-n jos,
tăcerea umblă cu năfrămi cernite,
în scoarța mamei moliile-au ros,
iar tu un alt război nu-i poți promite.

Călcând pios, cu pasul obosit,
în tălpi zvâcnește dorul de țărână,
dar drumu-i dușmănos  și poticnit,
iar mersul ți-i greoi și într-o rână.

Tu nu știi unde, nici  când ai greșit -
tristeți au fost și poate-a fost și semnul;
te-ntorci  mai înțelept și mai smerit
și-ngenuncheat, săruți în cruce lemnul.
https://m.youtube.com/watch?v=Kexp8hX9RH0&feature=youtu.be